Blestemul Gropii Ruginoase – Locul Unde Munții Înghit Suflet

     Ei, dragă, ia bine seama la ce-ți spun, că Groapa Ruginoasă nu-i loc de glumit și nici de mers fără să ai inima curată. Aici, în Apuseni, pietrele-s vii, șoptesc povești vechi, dar nu oricine-i vrednic să le audă. Și de nu ți-ai pus bine în gând ce faci, muntele ăsta-i gata să te-nghită fără urmă, că nu-i nevoie de mult să te piardă. Ascultă bine vorba asta veche, că nu-s doar basme.

    Groapa Ruginoasă, îi zice așa după pământul roșu ca sângele, dar să știi, nu-i culoarea singură care-i aduce numele, ci-i sângele celor care-au căzut acolo și-au rămas pierduți.

     Fost-a o poveste, pe care doar cei cu minte așezată o mai spun acum, de o Morosteată voinică și mândră. O fată dintr-un sat morosenesc, îndrăgostită de-un flăcău cioban, de-al nostru, care-și ținea oile pe culmile munților.

     Flăcăul, vorba lui, i-o zis fetei că o ia de nevastă doar dacă-i aduce un smoc de flori din Groapa Ruginoasă, de jos din pântecul muntelui.
     El, vezi tu, n-avea frică de blestemele ce umblă pe aici, dar bătrânii știau mai bine.
Locul ăsta n-avea să fie călcat de picior de om fără să ceară un preț. Si ce mai preț! Că nimeni n-o scăpat teafăr de când lumea și pământul.

     Fata, mânată de dragoste oarbă, s-o pornit într-o dimineață, fără să asculte de vorbele bătrânilor. O ajuns la Groapa Ruginoasă, dar muntele nu i-a fost prieten.
     O pală de vânt, rece ca moartea, s-o stârnit din senin, de parcă sufletul muntelui s-o trezit. Fata o coborât, înfruntând blestemul și vântul, dar odată ce piciorul ei o călcat pe marginea gropii, s-o făcut nevăzută.

     De atunci, nici flăcăul, nici satul n-o mai văzut-o. Ziceau bătrânii că pământul s-o deschis și-o-nghițit-o, că Groapa Ruginoasă nu iartă pe nimeni care vine cu inima îngreunată de dorință.

     Flăcăul, cum o aflat vestea, o lăsat muntele în urmă și n-o mai pomenit de Morosteata niciodată. Dar noi, baci și păcurari, știm mai bine. Groapa Ruginoasă îi un loc cu suflet, un loc bântuit de cei care-au fost mâncați de ea. Și de-i calcă cineva pragul cu frică sau lăcomie-n suflet, să știi că dispare fără urmă, așa cum o pățit fata cea mândră.

     Așa că, tinere, să nu te lași purtat doar de dorință, că munții ăștia n-au milă pentru cei ce nu-i respectă. Când simți vântul că începe să-ți șoptească la ureche și pământul roșu se deschide sub tine, să-ți amintești de Morosteata și de Groapa care nu iartă.

     Și mai ales, să te ferești să calci pe locurile unde pământul-i viu și gândurile-s negre. Munții noștri păstrează taina asta de veacuri și nu-i de glumit cu așa ceva. 

​