Împăcarea cu Timpul la Biserica de Lemn din Tomnatecu de Sus

     Ia loc, om bun,
și ascultă-mă că am să-ți spun o poveste de care doar bătrânii munților știu, o poveste pe care nici vântul aspru al Apusenilor nu o suflă ușor.
E despre Moroștețe, spirite bătrâne, păstrătoare de taine și comori ascunse, și despre Biserica de lemn din Tomnatecu de Sus, un loc ce-a văzut mai multe suflete decât pădurile din jur.

 

     Moroștețele, nu-s niște creaturi pe care să le vezi ușor.
     Se arată doar oamenilor care poartă-n inimă sinceritatea și bunătatea. În rest, trec prin viață sub chipuri simple: o veveriță ce-ți iese în cale, o pisică neagră ce te privește lung sau poate o femeie singuratică ce stă la marginea drumului și te măsoară din ochi.
Dar să nu crezi c-o să-ți fie ușor să treci pe lângă ele. Ele strâng, omule, tot ce-i pierdut de oameni pe drumurile astea – aur, argint, visuri și speranțe – și le ascund bine sub rădăcinile unui brad bătrân, la umbra Bisericii din Tomnatecu de Sus.

​

     Oamenii spun că cine vrea să-și găsească norocul tre' să treacă prin încercările Moroștețelor.
     Și să nu crezi că-s ușoare!
     Te pun la încercare cu ispite și piedici, dar nu pentru a-ți lua ce-i al tău, ci pentru a te învăța că bogățiile adevărate nu stau în aur sau argint, ci în înțelepciune.

Vezi tu, Apusenii sunt locuri unde aurul curge-n pârâie, dar lacomia i-a adus pe mulți la pieire. De asta, Moroștețele adună comorile pământești ca să scoată lacomia din sufletele oamenilor și să-i ajute să afle adevărata comoară: înțelepciunea.

​

     Așa că mulți au pornit pe cărările munților, visând la bogății, dar numai cei cu inima curată au ajuns până la Biserica de lemn din Tomnatec. O biserică veche, părăsită de vreme, dar încă plină de duhuri și șoapte.

     Se zice că cine calcă pragul bisericii și își pune mâna pe icoana din lemn vechi, Moroștețele îi arată adevărata comoară. Dar nu te aștepta la saci cu aur, că nu de asta-i vorba. Comoara e liniștea ce ți se așterne în suflet când înțelegi că toate bogățiile lumii-s trecătoare. 

 

      Doar cei ce trec prin toate încercările și ajung la altarul bisericii primesc darul cel mare: înțelepciunea care te face stăpân pe tine și pe dorințele tale. Și, o dată ce-ai aflat asta, aurul și argintul vin singure la tine, că nu mai ești robul lor.

​

     Așadar, om bun, dacă vreodată te vor purta pașii prin Apuseni și vei simți chemarea Bisericii din Tomnatecu de Sus, ține minte: nu drumul e greu, ci lupta cu tine însuți.
     Și Moroștețele, deși aspre, îți vor da răsplata meritată, dar nu bogățiile lumii, ci liniștea și înțelepciunea, comorile ce rămân pe veci.

​